chemarea satului

În ultima zi din an am revenit în satul în care am copilărit, acolo unde basmele înca sunt citite la gura sobei iar magia e pretutindeni. Pe uliţele întunecate se auzeau clopoţei voioşi, iar porţile caselor erau mai primitoare ca oricând. Fumul sobelor încinse se înălţa uşor către lună. Ferestrele încremenite erau împodobite cu strălucitoare flori de gheaţă, iar lumânările cu miros de sărbătoare licăreau în întunericul frumos. Un vis magic de iarnă era pictat în emoţii şi culori sufletului meu. Satul, vechi şi bun prieten, imi şoptea din nou. Cu zâmbetul pe buze i-am răspuns şi l-am îmbrăţișat. Am îmbrăcat din nou veşmântul popular, al satului meu de suflet.